Eureko a lansat o asigurare de sanatate pentru copii

Postat de Catalin Poenescu () in data de 2012-03-28 14:48:42

Eureko Asigurari, companie membra a grupului olandez cu acelasi nume, a lansat, o asigurare de sanatate destinata copiilor si tinerilor cu varsta cuprinsa intre 12 luni si 18 ani, menita sa acopere nevoile specifice ale acestora in ceea ce priveste accesul la servicii medicale de calitate. 
In functie de serviciile medicale oferite, noul produs denumit “Junior” poate fi accesat in doua variante: Basic Plan Junior si Full Plan Junior.
Am conceput ‘Junior’ pentru ca suntem constienti de nevoile copiilor si tinerilor in ceea ce priveste calitatea serviciilor medicale private de sanatate pe care le acceseaza. Ne dorim ca Junior sa reprezinte pentru acestia un mijloc de preventie si de acces la o retea vasta de furnizori de servicii medicale. Nu in ultimul rand, am creat un produs accesibil, astfel ca pretul incepe de la mai putin de 23 de euro pe luna”, a declarat Carmen Radu, director general adjunct al Eureko Asigurari. 
Ca si in cazul asigurarilor de sanatate existente in portofoliul companiei, noul produs ofera acces la o paleta larga de servicii medicale. 
Pachetul Basic Plan Junior include, dar nu limitativ, urmatoarele servicii medicale:

 

    • 7 consultatii pe an efectuate de medici specialisti din reteaua de sanatate Eureko;

 

    • toate procedurile medicale (nelimitat);

 

    • toate examenele de diagnostic (analize de laborator, radiografii, rezonanta magnetica nucleara, computer tomograf, PET-CT etc), nelimitat;

 

    • discount-uri la servicii medicale (inclusiv stomatologice) in clinici partenere Eureko;

 

    • toate cheltuielile de spitalizare si interventii chirurgicale in spitalul “Regina Maria – Euroclinic” si spitalele “Regina Maria reteaua privata de sanatate”, respectiv 70% din cheltuielile de spitalizare si pentru interventii chirurgicale in alte spitale din reteaua de sanatate Eureko;

 

    • indemnizatii pentru spitalizare si interventii chirurgicale in cazul in care se acceseaza spitale ce nu fac parte din reteaua de sanatate Eureko, dintara sau strainatate

 

    • transport medical de urgenta de 3 ori/an;

 


    • acces 24 de ore din 24 la Centrul de Coordonare 021 9677;

 

    • acces la toti furnizorii si la toate specialitatile medicale ce alcatuiesc reteaua de sanatate Eureko.

 

 

Eureko este un grup de asigurari nelistat la bursa, activ in alte sapte tari europene, in afara de tara de origine, Olanda. Obiectul principal de activitate este reprezentat de asigurari – generale, sanatate si protectia veniturilor – si serviciile legate de asigurari de viata si pensii administrate privat. Grupul este prezent in Romania prin Eureko Asigurari si Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.